Pentru ca weekendul trecut am stat in casa cu raceala, weekendul acesta am iesit si am si recuperat timpul pierdut pentru ca a venit Cami Nistor in vizita la mine. Dupa o tura prin Google am lasat bagajul acasa si am merg in oras pentru o prima impresie.
Pentru a ajunge in oras a trebuit sa ne luptam cu vanturile la fiecare rascruce. Daca nu era Camelia cu mine, nu as fi iesit in oras pentru nimic in lume! Pe drum ne-am bagat la Trinity Capital Hotel and Cafe Cairo unde ne-am afundat in decorul de lux al epocii 1900, prin fotolii cu spatar inalt, candelabre imense, statui si plante exotice toate cufundate in semi obscuritate si lumina de lumanari. Am facut un tur al barurilor cu vechime cuprinsa intre 200 si 300 de ani, specializate pe bere neagra ori whiskey, fie gazduite in cladiri ce pe vremuri serveau ca banci ori biserici.
La intoarcere vantul aproape ca ne-a terfelit umbrela si m-a determinat sa cred cu tarie ca cea mai buna investitie aici in Dublin este intr-o geaca impermeabila de calitate cu o gluga atasata.
Sambata am mers sa descoperim nordul Dublin-ului unde am ajuns cu trenul orasenesc, la Howth. Situat pe malul marii, cu o plaja intinsa (avand in vedere refluxul) si o insula stancoasa (Ireland's Eye) in zare, locul te inspira la un "romantism de caprioara" cum l-am numit eu. Iesiti din gara ne-am inarmat cu cate un sandwich pregatit la alimentara de o tanara emigranta din Ungaria (hehehe, lumea ce mica e!) si ne-am indreptat spre faleza pana la far pe un vant caruia a fost greu sa-i facem fata. O data ce vantul s-a domolit si norii s-au imprastiat am descoperit farmecul locului dublat de arcul curcubeului: portul plin cu vase cu vele, navele intoarse din larg, cu focile cu ochi mari si mustati lungi ce asteapta sa isi primeasca portia de hrana ("fast foo
d") de la pescarii ce isi curatau plasele de pestii cei marunti, magazinele cu peste proaspat, barurile si restaurantele chic amenajate sub forma unor piete moderne, totul aducea a atmosfera mediterana mai degraba decat una nordica. Pentru o panorama a peninsulei am urcat dealul pana la un turn si apoi pana la ruinele unei biserici gotice. Pentru ca misterul irlandez sa fie complet am mers in descoperirea unui castel. Situat pe un domeniu cu acces printr-o poarta ciudata, vegetatia se deschide si face loc unui castel medieval ca in filmele horror. In stanga acestuia se deschid terenuri de golf cu un gazon de un verde intens iar in partea dreapta padurea presarata de narcise pare sa intregeasca peisajul misterios.
Duminica dimineata am pornit cu Camelia in pas de defilare spre fabrica de bere Guinness unde intr-o expozitie interactiva si plina de imaginatie am descoperit un univers intreg si o filosofie ce graviteaza in jurul unui pahar inalt cu o bere neagra si un guler cremos de spuma. Vizita se sfarseste in varful unui bar panoramic cu vedere 360 grade asupra capitalei irlandeze. De aici spuma berii si a orasului poate fi apreciata cel mai bine.
Fiind o zi insorita, dupa plecarea Cameliei am facut o iesire impreuna cu Bogdan si un prieten polonez, Wojtek pana in sudul orasului, pe malul marii la Dun Laoghaire (se citeste "dan liri"). Atmofera de aici este una eleganta, subliniata de arhitectura inceputului de secol XX ce imi aduce aminte de riviera englezeasca. Digul ce intra mult in mare ofera o vedere teatrala a portului iar lumina soarelui ce strapunge norii se prelinge ca un argint topit pe luciul marii.
Pentru a ajunge in oras a trebuit sa ne luptam cu vanturile la fiecare rascruce. Daca nu era Camelia cu mine, nu as fi iesit in oras pentru nimic in lume! Pe drum ne-am bagat la Trinity Capital Hotel and Cafe Cairo unde ne-am afundat in decorul de lux al epocii 1900, prin fotolii cu spatar inalt, candelabre imense, statui si plante exotice toate cufundate in semi obscuritate si lumina de lumanari. Am facut un tur al barurilor cu vechime cuprinsa intre 200 si 300 de ani, specializate pe bere neagra ori whiskey, fie gazduite in cladiri ce pe vremuri serveau ca banci ori biserici.
La intoarcere vantul aproape ca ne-a terfelit umbrela si m-a determinat sa cred cu tarie ca cea mai buna investitie aici in Dublin este intr-o geaca impermeabila de calitate cu o gluga atasata.
Sambata am mers sa descoperim nordul Dublin-ului unde am ajuns cu trenul orasenesc, la Howth. Situat pe malul marii, cu o plaja intinsa (avand in vedere refluxul) si o insula stancoasa (Ireland's Eye) in zare, locul te inspira la un "romantism de caprioara" cum l-am numit eu. Iesiti din gara ne-am inarmat cu cate un sandwich pregatit la alimentara de o tanara emigranta din Ungaria (hehehe, lumea ce mica e!) si ne-am indreptat spre faleza pana la far pe un vant caruia a fost greu sa-i facem fata. O data ce vantul s-a domolit si norii s-au imprastiat am descoperit farmecul locului dublat de arcul curcubeului: portul plin cu vase cu vele, navele intoarse din larg, cu focile cu ochi mari si mustati lungi ce asteapta sa isi primeasca portia de hrana ("fast foo
d") de la pescarii ce isi curatau plasele de pestii cei marunti, magazinele cu peste proaspat, barurile si restaurantele chic amenajate sub forma unor piete moderne, totul aducea a atmosfera mediterana mai degraba decat una nordica. Pentru o panorama a peninsulei am urcat dealul pana la un turn si apoi pana la ruinele unei biserici gotice. Pentru ca misterul irlandez sa fie complet am mers in descoperirea unui castel. Situat pe un domeniu cu acces printr-o poarta ciudata, vegetatia se deschide si face loc unui castel medieval ca in filmele horror. In stanga acestuia se deschid terenuri de golf cu un gazon de un verde intens iar in partea dreapta padurea presarata de narcise pare sa intregeasca peisajul misterios.Duminica dimineata am pornit cu Camelia in pas de defilare spre fabrica de bere Guinness unde intr-o expozitie interactiva si plina de imaginatie am descoperit un univers intreg si o filosofie ce graviteaza in jurul unui pahar inalt cu o bere neagra si un guler cremos de spuma. Vizita se sfarseste in varful unui bar panoramic cu vedere 360 grade asupra capitalei irlandeze. De aici spuma berii si a orasului poate fi apreciata cel mai bine.
Fiind o zi insorita, dupa plecarea Cameliei am facut o iesire impreuna cu Bogdan si un prieten polonez, Wojtek pana in sudul orasului, pe malul marii la Dun Laoghaire (se citeste "dan liri"). Atmofera de aici este una eleganta, subliniata de arhitectura inceputului de secol XX ce imi aduce aminte de riviera englezeasca. Digul ce intra mult in mare ofera o vedere teatrala a portului iar lumina soarelui ce strapunge norii se prelinge ca un argint topit pe luciul marii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu