"Rufele murdare se spala in familie" spune o vorba din batrani. In scurt timp implinesc un an de cand ma aflu departe de casa, insa incerc sa cunosc mai bine orasul, oamenii si istoria locurilor in care traiesc pentru a putea aprecia lucrurile din juru-mi la adevarata valoare.
Experienta din seara aceasta a fost una puternica, zguduitoare. Nu pentru ca era prima mea piesa de teatru din Irlanda ci pentru subiectul nediscutat pe indelete de catre irlandezi si maturat rapid sub covorul timpului pentru a fi uitat. Dar ca si orice lucru ascuns si nediscutat, ceata misterului ce il inconjoara ii confera o aura aparte: soarta restransei comunitati evreiesti din Irlanda concentrata in special in Dublin in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial.
"Moartea lui Harry Leon" sub semnatura autorului Conall Quinn este un spectacol comemorativ interpretat de Compania Teatrala Ouroboros din Dublin pus in scena pentru a marca Holocaustul - considerat de majoritatea irlandezilor ca fiind ceva strain de istoria proprie.
Miscarea nazista ce radiaza la sfarsitul anilor '30, inceputul anilor '40 din Germania si cuprinde mare parte din continentul european prinde radacini in tanara republica irlandeza ce nu reuseste a se debarasa de sentimentele-i anti-britanice. Asadar ura fata de englezi se transforma in simpatie pro-nazista iar regulile acesteia erau clare si traduse in antisemitism. Mica comunitate evreiasca a Irlandei de circa 20.000 de suflete era comasata in mare pare in capitala Dublin, in zona de sud a orasului (Portobello, langa Marele Canal) si nu era atat de proeminenta ca si in Europa Centrala si de Est. Multi evrei proveneau din Rusia - prilej excelent pentru a fi persecutati si acuzati de bolsevism ori caze a foametei in Irlanda.
Eroul principal este Harry Leon, un poet indragostit in mod egal de sotia lui cat si de patria irlandeza ce nu il vrea si nu il mai recunoaste. Atat Harry cat si Elizabeth provin din familii evreiesti sosite in Irlanda din Rusia respectiv Cehoslovacia. Antisemitismul in Dublin creste in intensitate si distruge echilibrul convietuirii dintre majoritate si minoritate, cei din urma ajungand a fi comasati in perimetrul incorsetat al ghetoului dublinez. De aici nu mai e scapare. Numai visele si gandul ii mai poate scoate pe cei doi din pumnul strans al sistemului.
Povestea spectacolului pare de necrezut. Ea rupe mitul si crezul irlandezilor potrivit carora tara lor ar fi ramas neutra la tot ce se intampla in anii '30-'40 pe continent. Istoria trebuie repetata adesea chiar si cu voce tare in special pentru a afla ce s-a intamplat si pentru a nu repeta greselile trecutului. Prin eliminarea comunitatii evreiesti, Irlanda pierde o resursa in progresul natiunii dar si o punte de comunicare cu Europa.
Pe langa tema aleasa, talentul actorilor si interpretarea in sine, ce marcheaza spectatorul este atentia dusa pana la detaliu a costumelor - si asta pentru a absorbi publicul in atmosfera inceputului de secol.
Spectacolul a trezit in mine curiozitatea de a afla mai multe despre adevarul istoric si de a vizita zona ghetoului dublinez. Probabil Muzeul evreiesc din Walworth Road este o ocazie noua de a continua si dezvolta aceasta tema.
In ciuda conditiilor de temperatura si de calitate a apei competitia se tine an de an si a devenit o traditie ce dateaza din 1920. Pictorul expresionist Jack Butler Yeats a imortalizat evenimentul in vestita pictura "The Liffey Swim". 
Seara, pe drumul spre casa, in zona canalului am zarit... o vulpe. Traversase strada si misuna prin gradinile de peste drum in cautare de hrana! Site-ul 
Ma aflu pe Henrietta Street - prima strada din Dublin construita in stil georgian in anul 1721. Rezidentii acesteia faceau parte din inalta societate: episcopi, baroni, conti, generali si membrii ai parlamentului. Casele georgiane de aici par mult mai mari decat cele din orasul "de jos": ferestrele sunt mult mai largi si mai inalte, portile mai masive iar inadraturile acestora par adevarate temple. Gardurile din bare de fier par amutite in timp iar pe alocuri se avantura in adevarate virtejuri. Dedesubt, intrarile servitorilor sunt ingropate in semiumbre. Strata este pavata cu piatra cubica si flancata de stalpi masivi de fier ca niste tunuri infipte in pamant.
Senzatia pe care am avut-o era ca timpul isi incetineste tic-tacul propriu si cu cat ma apropiam de capatul strazii aflte intr-un usor urcus, timpul devenea tot mai dens. Aici se afla o poarta uriasa asupra careia trona stema Iralndei pazita in stanga de un leu si in dreapta de un inorog. Cu cat imi incetineam gandurile si miscarile cu atat patrundeam mai adanc in densitatea spatiului straniu ce nu mai intalnisem pana acum in acest oras. Inorogul si leul ma urmareau de sus si imi confirmau prin limbajul secret al linistii ce impanzea locul ca nu ma aflu in in fata unei porti oarecare ci de aici mai departe incepea trecutul. Dincolo de barele de fier se afla o curte severa asupra careia se intindea arcul apusului de soare rasfirat pe pavajul curtii... 