"Si cuvintele cand se duc, unde se duc?"

Astazi, pe fondul unei zile cu soare, nori si ploaie torentiala am decis sa profit de minutele de soare si am luat ca destinatie plaja din nordul Dublinului. Zona este efectul secundar al constructiei portului si digurilor orasului. Tot nisipul escavat acum 300 de ani a fost depozitat in nordul orasului creand un nou taram al dunelor cu vegetatie specifica si o plaja lata si intinsa. Marea aflata la ora refluxului se rastranse inspre profunzimile ce despart Irlanda de Marea Britanie facandu-mi loc pentru a descoperi puzderia de scoici si cochilii imprastiate in nisipul fin, strapuns din loc in loc de ierburi de esenta tare. La inaltimea unui etaj, vantul s-a decis a indeparta norii de ploaie si a-i lasa doar pe aceia ce ar putea decora baroc orice fotografie. La nivelul solului, urmand fiecare pas, vantul misca granulele de nisip, una cate una, in siruri nesfarsite ce se misca serpuind fie in spre mare, fie de-alungul liniei apei creand noi semne si insemne.

Imaginea pe care mi-a "insuflat-o" a fost una de intruchipare a vorbelor. Chiar asa, "dar cuvintele cand se duc, unde se duc?"... Oare se scurg ingemanate in fraze, strofe ori ca si simple idei? Sau poate se destrama pana la nivel de litera si isi "picura" esenta in neant? Prefer sa tind spre primul scenariu. Asa cum oamenii cauta compania altor semeni, asisderea cuvintele se regasesc in idei si afirmatii. Acestea imbracand forma granulelor de nisip se miscau cand cu repeziciune, cand molcom, manate de vantul zvonului, al stirii, al cunostintei ori al stiintei. Unde sfarsesc "cuvintele in vant", ori nu sfarsesc deloc, ci se transforma ori incarca spiritual un anume loc, om sau obiect? Ar fi interesanta o explorare a subconstientului mediului in care ne aflam intocmai ca o expeditie spre un loc anume... Pot fi oare recuperate aceste idei ori ganduri lansate de noi? ... Ziua a fost prea scurta pentru a putea porni pe cararea intrebarilor aparute.